O zi specială pentru tinerii adulți necăsătoriți din Moldova

Tinerii în vizită la Cetatea Soroca

Sâmbătă, 6 mai a fost o zi specială pentru tinerii adulți necăsătoriți din Moldova. Tinerii nu numai că au avut parte de o zi cu soare, ci și au avut oportunitatea de a petrece o zi minunată la Cetatea Soroca împreună, reunindu-se pentru a împărți gânduri frumoase și a scrie amintiri. 

Ajunși în Soroca, tinerii au fost întîlniți de bătrâna Cetate și împrejurări care te partajau într-o altă lume. Cetatea Soroca este un monument istoric care datează din secolul XV-lea, și tot acolo am aflat multe lucruri interesante despre istoria tării noastre.

După ce ghidul ne-a făcut o excursie imaginară în trecut, cu toții au plecat să descopere tainele cetății. 

După ce fiecare din noi a reușit să pătrundă în misterele și tainele cetății, tinerii au avut parte de un prânz la iarbă verde. 

Mai tîrziu, am mers sa vizităm o altă atracție turistică care ne-a cucerit, Lumânarea Recunoștinței. Pentru a ajunge la ea a trebuit să ridicăm cca. 400 de scări. A fost o adevărată provocare pentru noi, însă asta ne-a făcut să înțelegem ce înseamnă să îndurăm până la sfârșit. Eforturile pe care le-am făcut pentru a ajunge au fost indispensabile pentru a întelege adevărata valoare a ceea ce urmează. 

Așa e și în zilele noastre, trebuie să trecem peste multe încercări pentru a ajunge în Împărăția Tatălui Nostru Ceresc. Dar, dacă tratăm totul cu dragoste, putem fi mai aproape unul de altul:“

Pot totul în Hristos, care mă întărește”.

Suntem recunoscători pentru această activitate minunată care ne-a făcut să fim mai aproape unul de altul, am discutat, am împărtășit idei, gânduri. 

De asemenea, am făcut cunoștintă cu mulți tineri vizitatori ai Bisericii și i- am putut simți Spiritul alături.