Sfinții din zilele din urmă și vaccinarea

Latter-day-Saints-on-Vaccination

Ca răspuns la numărul din ce în ce mai mare de întrebări adresate Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă în legătură cu poziția acesteia în ceea ce privește vaccinarea, publicăm textul declarației oficiale a Primei Președinții, forul conducător cel mai înalt al Bisericii la nivel internațional, cu privire la importanța vaccinării și imunizării împotriva bolilor care pot fi prevenite, publicată în data de 19 ianuarie 2021:

„Prin cuvinte și fapte, Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă a sprijinit vaccinarea de generații. Ca parte importantă a acțiunilor noastre umanitare, Biserica a finanțat, distribuit și administrat vaccinuri care salvează viața în întreaga lume. Vaccinarea a ajutat la reducerea sau eliminarea unor boli contagioase devastatoare, cum ar fi poliomielita, difteria, tetanosul, variola și pojarul. Vaccinul administrat de medici specialiști competenți protejează sănătatea și păzesc viața.

Pe măsură ce această pandemie s-a răspândit în întreaga lume, Biserica a anulat imediat adunările, a închis temple și a restricționat alte activități din dorința noastră de a fi cetățeni buni ai lumii și de a ne face partea în lupta împotriva pandemiei.

Acum, vaccinurile împotriva COVID-19 la care mulți au lucrat și pentru care mulți s-au rugat și au postit sunt în curs de dezvoltare, iar unele sunt puse la dispoziție. Urmând îndrumările emise de oficialii locali în domeniul sănătății, vaccinul a fost oferit, mai întâi, lucrătorilor din domeniul sănătății, celor care acordă primul ajutor și altor persoane cu prioritate mare. Datorită vârstei dânșilor, conducători seniori ai Bisericii de peste 70 de ani au acceptat, acum, ocazia de a fi vaccinați.

Pe măsură ce apar ocazii adecvate, Biserica îi îndeamnă pe membrii ei, pe angajați și pe misionari să fie cetățeni buni ai lumii și să ajute la oprirea pandemiei protejându-se pe ei înșiși și pe alții prin imunizare. Fiecărei persoane îi revine responsabilitatea de a lua hotărâri cu privire la vaccinare. Pentru a lua această hotărâre, recomandăm ca, acolo unde este posibil, să se consulte cu un medic specialist competent cu privire la împrejurările și nevoile lor personale”.

Latter-day-Saints-on-Vaccination

Versiunile actualizate ale Manualului general al Bisericii cuprind, de asemenea, informațiile de mai jos.

Vaccinările (38.7.13)

Vaccinul administrat de medici specialiști competenți protejează sănătatea și păzesc viața. Membrii Bisericii sunt încurajați să se protejeze pe ei, pe copiii lor și comunitățile lor prin vaccinare.

În cele din urmă, fiecărei persoane îi revine responsabilitatea de a lua hotărâri cu privire la vaccinare. Dacă membrii au îngrijorări, ei trebuie să se consulte cu medicii specialiști competenți și, de asemenea, să caute îndrumarea Duhului Sfânt.