Sfinții din zilele din urmă participă la acțiuni internaționale de asistență în cazul COVID-19

Biserica ajută la desfășurarea de proiecte in 57 de țări

covid-relief

Prima Președinție a Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă a anunțat o acțiune la nivel mondial care vizează pandemia COVID-19. Printre numeroasele proiecte în curs de desfășurare, resursele și voluntarii Bisericii sunt folosiți pentru a ajuta la fabricarea atât de necesarelor măști medicale și alte echipamente de protecție pentru cei care asigură asistența medicală în prima linie.

„Noi știm că Dumnezeu va auzi și va răspunde rugăciunilor noastre. Noi am fost învățați să fim angajați cu sârguință în alinarea suferinței și îngrijirea celor în nevoie (vedeți Doctrină și legăminte 58:27)”, a spus Prima Președinție într-o scrisoare, datată marți, 14 aprilie 2020.

„Până la această dată, noi am aprobat peste 110 de proiecte de asistență în cazul COVID-19 în 57 de țări. Cele mai multe dintre acestea sunt realizate împreună cu parteneri de încredere din agenții umanitare, ministere ale sănătății și spitale, care ne-au permis să ne folosim resursele – alimente, produse de igienă, echipament de protecție personală, echipament medical, numerar și alte materiale – în locuri în care puteau aduce cele mai mari beneficii”, a adăugat Prima Președinție.

De exemplu, centrele Beehive Clothing din Brazilia, Mexic, Paraguay, Filipine și Utah își vor schimba, temporar, profilul de la producerea de îmbrăcăminte religioasă la cea de măști medicale și halate (doar Utah), necesare celor din domeniul asistenței medicale.

„Încercăm să conlucrăm cu guverne și conducători ai comunităților pentru a afla care le sunt nevoile și a-i ajuta apoi”, a spus sora Sharon Eubank, președintă a organizației Cartitatea sfinților din zilele din urmă și membră a Președinției generale a Societății de Alinare. „Am mobilizat surorile din cadrul Societății de Alinare și familiile lor pentru a ne ajuta cu unele dintre aceste proiecte.”

„Caritatea sfinților din zilele din urmă este foarte norocoasă pentru că avem parteneriate, pandemice sau nu”, a adăugat sora Eubank. „În timp, am clădit relații de încredere. Astfel, când se produce o pandemie, nu trebuie să începem de la zero. Știm exact cum să ne ajutăm unii pe alții.”

În Utah, femeile din cadrul Societății de Alinare organizează membrii pentru a participa la parteneriate între Caritatea sfinților din zilele din urmă, Intermountain Healthcare și University of Utah Health pentru a coase 5 milioane de măști medicale care vor fi donate celor care lucrează în domeniul asistenței medicale.

Îi invităm pe membrii noștri să participe la aceste proiecte de asistență și la altele din zonele și comunitățile lor atunci când au astfel de ocazii și când directivele guvernamentale și circumstanțele locale permit”, se spune în scrisoarea din partea Primei președinții.