Oferiţi-vă ajutorul în această perioadă specială a anului

Mesaj din partea conducerii zonei


Johnson-Paul-200x250.jpg
Vârstnicul Paul V. Johnson, Statele Unite ale Americii Primul consilier, Preşedinţia Zonei Europa

Preşedintele Thomas S. Monson a spus: „Nu există un timp mai bun ca acesta, chiar această perioadă de Crăciun, în care să ne arătăm devotamentul faţă de principiile propovăduite de Isus Hristosul. Este timpul să-L iubim pe Domnul Dumnezeul nostru cu toată inima şi pe aproapele nostru ca pe noi înşine”1. Salvatorul Şi-a trăit viaţa slujind altora, iar perioada Crăciunului este timpul perfect în care noi să slujim altora. 

Preşedintele Monson a mai spus: „Dragii mei fraţi şi dragile mele surori, găsirea adevăratei bucurii a acestei perioade nu rezultă din faptul de a ne grăbi şi de a ne îmbulzi să facem cât mai multe lucruri sau de a cumpăra cadouri pe care ne simţim obligaţi să le oferim. Adevărata bucurie rezultă pe măsură ce dăm dovadă de dragoste şi compasiune fiind inspiraţi de Salvatorul lumii, care a spus: „Ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia dintre aceşti foarte neînsemnaţi… Mie mi le-aţi făcut”2. Nu există timp mai bun ca această perioadă de Crăciun în care să găsim pe cineva care are nevoie de slujirea oferită de mâinile şi inima noastră.
Dacă ne deschidem ochii şi inima, putem să găsim pe cineva pe care să-l binecuvântăm cu bunătatea noastră în această perioadă specială. Ne putem ruga să primim inspiraţie pentru a şti pe cine trebuie să ajutăm. Ar putea fi un refugiat, un vecin, un membru al episcopiei sau ramurii dumneavoastră ori un membru al familiei. 
Ne putem ruga, de asemenea, să primim inspiraţie pentru a şti cum să ajutăm cel mai bine. Poate că cineva are nevoie de un prieten şi noi putem fi acel prieten. Putem să ajutăm pe cineva care se simte singur şi are nevoie de puţin din timpul nostru. Putem să binecuvântăm pe cineva care trece prin momente grele din cauza unei boli sau a morţii cuiva drag. Poate că cineva are probleme financiare şi noi am putea ajuta o familie să se bucure de daruri simple de Crăciun. Poate aflăm că cineva întâmpină dificultăţi fizice sau psihice şi ar putea fi ajutat dacă i s-ar oferi prietenie, dragoste şi slujire. 
Este posibil ca slujirea pe care o oferim să ne pară simplă şi fără acte de eroism, însă poate să aibă un efect de durată. Primul Crăciun pe care l-am petrecut departe de casă a fost cel când am slujit în calitate de misionar în Norvegia. În acel decembrie, se împlineau aproximativ două luni de când mă aflam în acea ţară. Îmi era dor de familia mea şi de tradiţiile noastre de Crăciun. O familie de membri a fost atât de bună, încât şi-a oferit ajutorul invitându-ne, pe colegul meu şi pe mine, să petrecem ajunul Crăciunului împreună cu ea. Această familie nu avea prea mulţi bani, însă era formată din mai mulţi copii care aşteptau, cu nerăbdare, Crăciunul. Membrii familiei au fost atât de generoşi, încât ne-au invitat să mâncăm alături de ei din mâncarea lor delicioasă şi ne-au permis să ne alăturăm lor pentru a sărbători Crăciunul. Ne-au dat chiar şi câte un cadou simplu de Crăciun. Bunătatea de care au dat dovadă în urmă cu peste 40 de ani este o amintire preţioasă pentru mine.
Preşedintele Howard W. Hunter ne-a oferit mai multe idei despre ceea ce putem să facem în perioada Crăciunului. Remarcaţi cât de multe dintre aceste sugestii implică faptul de a binecuvânta alţi oameni:
„De acest Crăciun, rezolvaţi un conflict. Căutaţi un prieten uitat. Scăpaţi de suspiciune şi înlocuiţi-o cu încredere. Scrieţi o scrisoare. Oferiţi un răspuns blând. Încurajaţi tinerii. Dovediţi-vă loialitatea prin vorbe şi fapte. Ţineţi o promisiune. Renunţaţi la o duşmănie. Iertaţi un duşman. Cereţi-vă scuze. Încercaţi să înţelegeţi. Analizaţi aşteptările pe care le aveţi de la alţii. Gândiţi-vă mai întâi la altcineva. Fiţi buni. Fiţi blânzi. Râdeţi un pic mai mult. Exprimaţi-vă recunoştinţa. Uraţi bun venit unui necunoscut. Bucuraţi inima unui copil. Bucuraţi-vă de frumuseţea şi minunile pământului. Exprimaţi-vă dragostea şi, apoi, exprimaţi-o din nou”3.
De Crăciun, sărbătorim naşterea Fiului lui Dumnezeu, Salvatorul nostru. Fie ca noi să ne oferim ajutorul, aşa cum El ar face, către cei care au nevoie să simtă dragostea Sa în această perioadă specială a anului! 


1.Thomas S. Monson, Adunarea de devoţiune organizată de Prima Preşedinţie cu prilejul Crăciunului, decembrie 2000
2. Thomas S. Monson, Adunarea de devoţiune organizată de Prima Preşedinţie cu prilejul Crăciunului, decembrie 2009.
3. The Gifts of Christmas, Howard W. Hunter, Ensign, decembrie, 2002, p. 18-1