Noua Președinție a Zonei Europa își începe slujirea

Mesaj din partea Conducerii Zonei

1_Area Presidency Announcement

Începând cu data de 1 august 2017, vârstnicul Paul V. Johnson își va începe slujirea în calitate de președinte al Zonei Europa a Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. Vârstnicul Gary B. Sabin va sluji ca primul consilier și vârstnicul Massimo De Feo ca al doilea consilier. Noua Președinție a zonei a fost anunțată în luna mai.

Administrarea Bisericii în întreaga lume este realizată prin împărțirea în zone geografice, 25 în prezent. În prezent, Președinția Zonei Europa prezidează asupra a 480.000 de membri care fac parte din mai mult de 1300 de congregații din peste 40 de țări și 31 de misiuni. De asemenea, în Zona Europa există 13 temple, fie în funcțiune, fie în construcție sau în renovare. Sub îndrumarea Primei Președinții  și  a Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, cele mai înalte organisme de conducere ale Bisericii, noua Președinție a zonei va oferi îndrumări spirituale și administrative conducătorilor și membrilor Bisericii din această zonă.

Vârstnicul Paul V. Johnson a fost susținut ca autoritate generală-Cei Șaptezeci a Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă în data de 2 aprilie 2005. Dânsul a slujit în calitate de împuternicit al Sistemului Educațional al Bisericii, în calitate de membru al Președinției Zonei Chile și ca administrator al programelor de educație religioasă și educație laică în cadrul școlilor primare și gimnaziale. Vârstnicul Johnson a slujit în numeroase chemări în cadrul Bisericii, printre care misionar cu timp deplin în Misiunea Oslo, Norvegia, consilier în președinția unui țăruș, înalt consilier, episcop, președinte al Cvorumului Vârstnicilor și președinte al Tinerilor Băieți.

Vârstnicul Johnson s-a născut în Gainesville, Florida, la data de 24 iunie 1954. S-a căsătorit cu Jill Washburn în luna august a anului1976 și a obținut doctoratul în științe educaționale în cadrul Universității Statului Utah în anul 1989. Dânșii au nouă copii.

Vârstnicul Gary B. Sabin a fost chemat să slujească în calitate de autoritate generală-Cei Șaptezeci în cadrul conferinței generale din luna aprilie a anului 2016. Înainte de această chemare, dânsul slujea ca membru în al Cincilea Cvorum al celor Șaptezeci în Zona Vest, America de Nord. Vârstnicul Sabin a slujit în numeroase chemări în cadrul Bisericii, printre care misionar cu timp deplin în Misiunea Belgia-Olanda, președinte al Cvorumului Vârstnicilor, înalt consilier, episcop, învățător la Societatea Primară, președinte de misiune din cadrul unui țăruș, diacon și consilier pentru învățători, conducător al Organizației Cercetașilor, președinte de țăruș și autoritate a zonei-Cei Șaptezeci.

Vârstnicul Sabin s-a născut în Provo, Utah, la data de 7 aprilie 1954, și deține o diplomă de masterat în management dobândită în cadrul Universității Stanford. S-a căsătorit cu Valerie Purdy în luna august a anului 1976 și au cinci copii.

Vârstnicul Massimo De Feo a fost chemat să slujească în calitate de autoritate generală-Cei Șaptezeci în cadrul conferinței generale din luna aprilie a anului 2016. Înainte de această chemare, dânsul slujea ca membru al celui de-al Treilea Cvorum al celor Șaptezeci în zona Europa. Vârstnicul De Feo a slujit în numeroase chemări în cadrul Bisericii, printre care misionar cu timp deplin în Misiunea Roma, Italia, președinte de ramură, președinte de district, consilier într-un episcopat, înalt consilier, președinte de țăruș și autoritate a zonei-Cei Șaptezeci.

După ce a slujit ca misionar cu timp deplin, și-a început cariera în relații internaționale când a fost angajat de Departamentul de Stat al S.U.A. și a fost acreditat la Ministerul italian al Afacerilor Externe pentru misiunea diplomatică din Italia. După mai bine de 30 de ani de activitate, a lucrat recent ca funcționar public în cadrul Departamentului regional pentru prestații federale al Administrației de Securitate Socială pentru zonele Europa de Sud, Africa de Nord și Orientul Mijlociu. Vârstnicul De Feo s-a născut în Taranto, Italia, la data de 14 decembrie 1960. Dânsul s-a căsătorit cu Loredana Galeandro în luna august a anului 1984. Dânșii au trei copii.