Grija față de persoanele în vârstă în timpul pandemiei COVID-19

21 April Afternood

Din cauza fricii și anxietății legată de COVID-19, mulți vârstnici au rămas fără sprijin social și câteva zeci au murit ca urmare a neglijării. Pentru a contribui la soluționarea acestei situații, Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă din Moldova împreună cu Asociația Obștească „HOMECARE” au creat un parteneriat.

Scopul parteneriatului este de a instrui și echipa un grup de voluntari, care ar avea grijă de persoanele în vârstă.

Scopul proiectului, în general, este de a spori capacitățile asistenților social plătiți cu ajutorul voluntarilor instruiți și echipați din cadrul diferitor comunități din Chișinău, Ștefan Vodă, Ocnița, Vulcănești și Dondușeni.

Peste 100 de voluntari au fost identificați și sunt în faza de instruire on-line, primesc echipament de protecției și materialele/echipamentele necesare.

Toate acestea au fost posibile datorită unei donații de 10 000 USD (dolari americani) din partea Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă.

Instruirea contribuie la dezvoltarea abilităților și capacităților specialiștilor în servicii de îngrijire și paliative. Au fost organizate 5 echipe a câte 20 de persoane fiecare (în total 100 persoane). Din aceste 100 de persoane, fiecare va mai instrui și îndruma câte alți 4 voluntari, care vor avea grijă de persoanele în vârstă din comunitățile lor.

Instruirile au început la 14 aprilie și se desfășoară prin Skype.