Sora Cristina B. Franco a fost chemată ca a doua consilieră în Președinția generală a Societăţii Primare a Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă în luna aprilie a anului 2017. Dânsa s-a născut și a crescut în Buenos Aires, Argentina, în familia lui Hugo R. Fraga și Maria A. Fraga și este cea mai mare dintre cei patru copii.
Familia dânsei s-a alăturat Bisericii când dânsa avea trei ani. A crescut participând la Societatea Primară (organizația Bisericii pentru copiii cu vârste de până la 11 ani), unde l-a întâlnit pentru prima dată pe „prietenul său cel mai bun”, Rodolfo Franco. S-au căsătorit în anul 1978, în Templul Salt Lake, și au trei fii. În momentul în care a primit chemarea de a sluji în cadrul Președinției generale a Societății Primare, dânsa slujea alături de soțul său, care prezida asupra Misiunii Resistencia, Argentina.
La Societatea Primară sora Franco a dobândit o mărturie despre Evanghelie. Dânsa își amintește: „Am învățat că, dacă am o întrebare, pot să-L întreb pe Tatăl Ceresc și voi primi un răspuns”. Același principiu a ajutat-o pe parcursul vieții.
După ce a terminat liceul, în anul 1977, s-a mutat în Utah împreună cu familia sa, unde tatăl său și-a continuat carierea de ceasornicar. Acest lucru s-a transformat într-o afacere de succes a familiei, specializată în repararea și vânzarea de ceasuri, o companie din care sora Franco a făcut parte timp de 28 de ani. Dânsa a lucrat pentru afacerea familiei când fii săi erau la școală și a primit sprijinul părinților când orele lucrate peste program o împiedicau să fie acasă, însă pentru dânsa, creșterea spirituală a copiilor săi, a fost întotdeauna o prioritate: „Am făcut o prioritate din studiul scripturilor în fiecare dimineață înainte ca ei să plece la școală”, a spus dânsa.
Sora Franco a slujit în diverse chemări la Societatea Primară, Tinere Fete, Societatea de Alinare și Școala de duminica. Dânsa a slujit ca membră a Comitetului General al Societății Primare din anul 2005 până în anul 2010. Sora Franco iubește arta, îi place să picteze cu acrilice și acuarele și a creat modele pentru un distribuitor internațional de țesături. Pentru sora Franco familia este foarte importantă și se bucură să se alăture familiei pentru a mânca paste făcute în casă și a petrece timp cu fiii, nurorile și cei nouă nepoți.