6 –7 OCTOMBRIE 2018

Conferința Generală, octombrie 2018

Toți membrii Bisericii sunt invitați să participe la cea de-a 188-a Conferință Generală a Bisericii.

Prima Președinție, membrii Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, alți reprezentanți ai Autorității Generale a Bisericii și înalți oficiali ai Bisericii vor transmite mesaje inspiraționale și de ghidare în cele șase ședințe.

Sesiunea generală pentru femei va avea loc duminică, 7 octombrie, ora 18.00

Sesiunile generale pentru persoane și familii vor avea loc sâmbătă și duminică, 6 octombrie și 7 octombrie, la ora 10:00 și 14:00

Să ne pregătim pentru conferinţă

Conferinţa Generală ne oferă ocazia să primim revelaţie personală în timp ce ascultăm profeţii oferindu-ne sfaturi şi îndrumare. Noi ne putem pregăti pentru aceasta adresându-ne întrebări şi rugându-ne să primim inspiraţie.

Invită un prieten

Toată lumea este binevenită. Noi suntem îndrumaţi să ne invităm prietenii să participe alături de noi la acest eveniment important. Fie ca Domnul să ne binecuvânteze în timp ce vom asculta cuvintele inspirate ale profeţilor şi apostolilor Săi!